vineri, 31 ianuarie 2014

Prea multa fericire - Povestirea 8 si partea a2a din conspect - NORMALI vs ,,SPECIALI,,

N-aveam de gand sa incep al doilea capitol al povestirilor, speram doar sa fac cateva completari la primul.

Insa povestirea asta ma zdruncinat atat de tare incat nu stiu cum mai pot sa dorm noaptea. In primul rand trebuie sa ne fie clar, cartea asta trebuie sa o recitesc si sa o inteleg si din alt unghi...caci din asta din care privesc eu lucrurile, nu inteleg nimic, o fi un unghi obtuz?!  A si sa ne mai fie clar...dupa titlul asta care m-a indus in eroare ar fi trebuit sa fie un semn de punctuatie, ceva ...macar un semn de intrebare.

Nu o sa fac o povestire a povestirii ci doar am sa incerc sa inteleg. Cine imi stie, chiar si o bucata din povestea mea de viata, va simti gustul asta amar pe care il am ....dupa ce am citit si ultima pagina a acestei intamplari ...in care ...n-am gasit decat rautate ( privit din unghiul meu obtuz).

O fetita normala locuieste ...sa spunem ...intr-un duplex...vecina cu ea ...este Verna, o fetita cu handicap. Un copil Special, care se bucura de fiecare prezenta a acestei fete normale ...careia i-am uitat si numele ...Marlene parca. De fiecare data cand o vede, M. e scarbita, o refuza, o respinge si o uraste. Verna nu e rau intentionata ci doar neinteleasa. Cand M. se muta cu familia intr-o alta casa e in culmea fericirii ca a scapat de monstru. Insa....... intr-o vara  M. merge in tabara unde intalneste o fetita asemeni ei .... Charlene, imi aduc si eu aminte cum ma imprieteneam in vremea vacantelor cu copiii...fara sa tin legatura cu ei ....o singura data am tinut legatura cu o fetita cu care ma intalnisem la Felix, ea era din Campulung Muscel, imi amintesc ca mama ei era jurnalista sau ceva si ea avea acces prin toate salile de protocol, mergeam la film spunand ca suntem cu bunica...pe vremea aia se intra prin imbulzeala, avea foarte mult tupeu si am trait frumoase aventuri impreuna, azi nici macar nu-mi mai amintesc care era numele ei, stiu ca adunasem mai multi copii din hotel in grupul nostru dar habar nu am ce prostii am mai facut...probabil ca la vremea aceea si noi radeam de cineva. Aveam fix 9-10 ani ca si fetitele din povestire si asemeni copilului meu acum......
In fine, ideea e ca in tabara, intr-un weekend vin si Specialii, pe care toti ii detestau si se fereau de ei ca de ciumati....nu o sa va spun ce s-a intamplat, povestirea si punerea in scena a autoarei sunt o capodopera, te ameteste cu descrieri de dealuri si catedrale ca sa-ti tranteasca un sfarsit care te loveste drept in moalele capului.




Acum eu.

N-am avut si nu cred ca voi avea vreodata curajul sa o las pe Alex intr-o tabara sau o excursie singura, cu toate ca a mers cu scoala la circ sau teatru, impreuna cu colegii. Nu e ca Arlene, problema asta a specialilor e ca sunt atat de diferiti incat nu gasesti unul identic cu celalalt, probabil pe noi normalii asta ne sperie cel mai tare, Necunoscuta ...
Am avut noroc de oameni buni in jurul nostru, la gradi si la scoala, in special colega de banca Monica si parintii acesteia. Datorita ei Alex s-a integrat mai usor in colectivul NORMAL al unei scoli NORMALE.
Am fost sfatuita de multi binevoitori sa o ingrop intr-o scoala Speciala, nu primesc sfaturi de la oameni care nu au nici macar idee despre o altfel de experienta. 
In scoala Normala, ne-am luptat si noi cu diferiti copii rai. Intr-o zi Alex a venit acasa si m-a intrebat ,, Mami, ce inseamna esti handicapat?", in clasa I venea mai mereu batuta, iar doamna invatatoare, cam chiulangioaica de fel fugea de responsabilitatea unei clase lasate vraistie. Am fost si la doamna directoare, dar m-a  asigurat ca suntem pe maini bune. KKT.
Pe strada 80% din copii au inteles-o, sunt fetite care o protejeaza in anumite jocuri...mai ales ca in orice stil de joc ..ea primeste rolul cel mai greu si urat. De exemplu, e mereu la leapsa, se pune mereu la pititea ( in repetate randuri), nu e mai niciodata vanator, sau print ( in print, preint cat e ceasul) .....si multe altele...cateodata de mila de sila o mai scot din rolul plictisitor si gol .....
M-am lovit de multe intrebari a unor copii nevinovati, la inceput toti fugeau de ea si acum fug unii sau pur si simplu isi bat joc de ea ... mi-e si rusine sa spun ce a pus-o o fetita mai mare si diabolica sa faca anul trecut cand eu incercam sa o culc pe M. ( cca 30 min), sau cum ii punea piedica in timp ce alergau ( lucru pe care l-am vazut cu ochii mei. DAR unii sunt diabolici de mici, nu stiu daca educatia sau parintii pot face ceva in sensul asta..... Oricum ...cat de mult ar trebui protejat un astfel de copil?! Eu ma aflu spre fericirea mea spre pragul de independenta, A. e mult spre bine, evolueaza si devine din ce in ce mai responsabila si poate mai Normala ( orice ar insemna asta). Dar ce fac cei care au probleme grave si care au ucis de mult Speranta, ce facem noi pentru ei si oare cum ne educam copii sa-i accepte intr-o societate viitoare?! Pe multi ii aud ..e un prost... un retardat...face nush ce ... Intrebarea mea e ,,cine ,,?
Oare noi NORMALII nu ar trebui sa avem inteligenta intelegerii?!! In fine subiectul asta e interminabil ...caci vitele stiu sa se accepte unele pe altele intr-un staul ...dar noi suntem OAMENI.


Si tot eu!

DA Eu, caci eu sunt centrul propriului meu univers. As putea poate crea o alta postare cu tema <<Legea atractiei"" dar nu o s-o fac.

In copilarie, intr-o vara a venit la un vecin un copil ..putin altfel, scoatea un sunet ciudat din cand in cand. Toti fugeau de el ca de diavol. Eu nu. De obicei aveam harul  de a face totul invers celorlalti. Era un copil cu suflet bun, cel mai bun partener in intrecerea cu bicicletele, spun era, pentru ca nu mai este de mult.
Mai aveam un defect, ma atasam de toti repetentii si incercam sa-i ajut tot timpul sa treaca clasa. Imi aduc aminte de Marieta cu care m-am caznit o zi intreaga sa invete pentru testul la Biologie, si chiar invatase. Totul ar fi fost un succes daca la sfarsitul testului, ea nu ar fi deschis cartea ca sa se corecteze. Profesoara a certat-o crunt, Marieta era bulversata iar eu nu am avut nicicand curajul sa ma ridic si sa-i spun profesoarei ca fata stia lectia, doar ca nu intelesese pana atunci cum stau lucrurile. Nimeni nu s-a intrebat vreodata daca Marieta avea nevoie de sprijin, au lasat-o repetenta pana ea a abandonat scoala si s-a apucat cine stie de ce minuni. 
Nu zic, sunt oameni si oameni ...dar oare noi astia de ne credem atat de ,, bai, inteligentilor,, de ce in loc sa ajutam un copil/ om cu probleme reale, il batjocori, il ocolim si -i ucidem orice speranta si orice urma de fericire.

SI IN CELE DIN URMA AM INTELES SI POVESTIREA, Cititi si spuneti-mi CINE SUNT MONSTRII ....SPECIALII SAU NORMALII!

_FIN_

PS. Sa vedem daca mai urmeaza si conspectul de la 9 si 10

joi, 30 ianuarie 2014

Prea multa fericire - Alice Munro partea I


N-am apucat sa termin cartea si ca de obicei m-a atras titlul.
Zise Zdreanta-n gandul lui ca parca mai e nevoie si de o carte mai optimista, cu fericire care sa ma scoata din pana asta de concentrare si depresie cronica.





Dar dupa a doua pagina mi-am dat seama, e o carte fix pe stilul meu, cu nebuni si nebunii, nici vorba de fericire, nu e nici macar o comedie in genul lui Shakespere unde pentru ca la final nu mor toti ii spunem comedie.
Ce-mi place la nebunie e ca aceasta carte e impartita in 10 povestiri, am ajuns pe la nr 7 cred, imi place cum e in stare autoarea sa povesteasca la persoana 1 si persoana a 3a, cum descrie prin ochii copilului, femeii, barbatului ....din punctul asta de vedere e super wow. 
Miezul povestirilor sunt tragediile vietii, si unde nu le-a dat natura si le-a facut omul, toate te lasa parca in buza prapastiei la sfarsit, asteptand scaparea dar vazand ca nu vine te apuci frumos sa citesti urmatoarea povestire.
Recunosc dupa prima povestire m-am gandit de doua ori daca s-o mai citesc sau nu, imaginea e oribila si eu nu as fi pus-o prima pe aceasta in carte.
Ce mi se pare mie dubios e ca titlul povestirilor nu are aproape nicio legatura cu povestirile in sine. Da. da , stiu ca a luat nu stiu ce premiu Nobel, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi placa maxim, chiar daca e pe stilul meu. Doar ca nu e asa cum ma asteptam, deloc, e invers chiar.
Ideea e ca nu suntem constienti de fericire atunci cand o avem, nu o simtim si nu o pretuim, suntem niste fraieri si dam cu piciorul pentru ca asa ni se pare normal: doar dupa nenorocire ne dam seama cat de fericiti am fost, dar asta nu ne mai schimba cu nimic prezentul.
Cea de-a saptea povestire m-a lovit in plex direct si m- a cam lasat fara aer. De obicei intru cu totu in carte si povestire, ma transpun acolo si ies cu greu ...asta o demonstreaza si faptul ca din cauza povestirii am ramas in tramvai doua statii in plus, am ajuns la naiba in praznic si la intoarcere un tramvai defect din cauza zapezii si a conditiilor meteo a blocat toata linia; iar cand dupa 40 de min, m-am urcat in primul tramvai venit ,vatmanul nervos de cirscumstante si-a schimbat brusc traseul...si astfel pentru doua pagini in plus ...am ajuns la serviciu cu metroul si 1 h si 1/2 intarziere.
In povestirea asta apare un personaj pe nume Roxanne, care-i face masaj unui om muribund, face glume si incearca sa-l scoata pe bolnavul in floarea varstei dar tintuit la pat, incearca sa-l scoata din stare si -l forteaza practic sa traiasca altfel decat chin. Aparent acestuia ii place dar in ultima zi ii inchide usa acesteia in nas, semn ca il deranjeaza, ca nu-i place, ca-l oboseste ....n-am inteles de ce....
M-a lovit pentru ca in urma cu cateva luni faceam acealeasi lucruri unui om foarte drag mie, imi puneam masca de teatru de fiecare data cand ma duceam sa-l vad, ii faceam masaj cu crema de galbenele si asta stiu ca-i placea...imi intindea mainile ca un copil ....si faceam glume, vorbeam ca si cand eu n-as sti ce se intampla si ca si cum as fi fost ultima tampita care n-a inteles nimic...ne desparteam zambind si lasam loc lacrimilor abia dupa ce ieseam pe poarta spitalului.... coincidenta numelui , masajului si glumelor m-a lovit......si inca doare

O sa revin dupa ce le mai citesc si pe urmatoarele 2-3 povestiri...sper sa pun si poze la fiecare carte povestita pe scurt, caci am vazut ca asa se poarta. 


In fine ....ca sa intelegeti de ce fac rezumatele acestea ca la scoala.

1. Nu ca sa vada lumea ca citesc :))
2. Pt ca uit din ce in ce mai mult si o simpla privire imi poate reaminti subiectul, ce mi-a placut si ce nu.
3. De multe ori nu stiam ce carte sa cumpar ca sa citesc dar acum datorita oamenilor care mai scriu din cand in cand...stiu ce carti vreau sa cumpar si ce carti urmeaza sa citesc
4. Pentru ca nu ies din fluxul casa- serviciu cu anii si pentru ca merg in co 5-7 zile pe an, pentru ca nu cunosc oameni si locuri noi  imi place sa zbor prin vieti reale sau imaginate

Pana acum raman totusi pe lista preferatelor mele: Pasarile Galbene si Scrisorile Emin/ Veronica....sa vedem cum va fi clasamentul in continuare. Eu sunt tare curioasa de ce va iesi .

PS.


Ma asteptam clar l-a mai mult, doar doua povestiri m-au marcat pt ca le-am luat personal. Restul cam seci.. Am citit carti mai bune.

vineri, 24 ianuarie 2014

Liceu cimitir al tineretii mele

Nu stiu daca vremea asta de afara e de vina..caci divina nu-i, dar m-a cuprins un dor nebun de liceu, de zilele cu lucrari si note mici, de bucuria unei note mari, de tigarea ascunsa in dosul palmei si fumul din toalete, de chiulul de la mate motivand ca am plecat sa ud buretele ....dar ma rataceam si ajungeam aproape mereu un sala de spor la un voley cu a 12-a, de prieteniile dezinteresate. De colegele mele de banca ...trei la numar, fiecare diferita de cealalta....niste nebune. De ziua in care m-am sacrificat sa dau teza la franceza, la catedra doar ca colega mea sa poata copia si sa treaca clasa, de privirea profei albastre si blajuna cu vocea stinsa dar cu numele unui ex-guvernator/actor in filme gen Rambo. De profu de istorie dintr-a zecea care ne trata de la egal la egal si desi era superior multora el ne trata asa, unicul profesor cu care cand ma intalneam in autobuz purtam o discutie cu placere si nu coboram la prima, si el are numele unui celebru cadru didactic descris de Sadoveanu. De dna de romana, usor nebuna si incredibil de alunecoasa si schimbatoare nu mi-e asa dor; ea ne obliga la uniforma, parul prins si machiaj 0 ...nimic exacerbat...dar adolescentii vad intotdeauna lucrurile altfel.
Mi-e dor de hlizeala din ora de mate si de profa de fizica ce ne ajuta la tema de chimie. Mi-e dor de profa de latina care se uita crucis la noi si jubilam ca asemeni mie, nimeni nu poate copia. Mi-e dor de biletul trimis intr-o ora de curs ,, sunt urme de pasi pe tavan,, cand toti radeam ca prostii cand colegul care primea biletul privea furis spre tavan. Imi pare rau totusi ca unii profesori nu au ramas patru ani la clasa, iar cei mai tineri si placuti pentru noi migrau de la o scoala la alta ...lasandu-ne prada de obicei hienelor ce-i sabotau prin cancelarii. 
Mi-e dor de iedera ce invelea liceul si de drumul alaturi de colegi, de barfe, de tampenii, de liberate. Liberatea aia de a putea colinda 3 ore in magazinul Unirea si Cocor fara a avea bani de-o eugenie in buzunar.
Mi-e dor de vremurile alea cand spuneam ,, de ce-o zice toata lumea ca asta e cea mai frumoasa perioada din viata...invata...stres... bac...bleah" uite ca am ajuns acolo, mi-e dor de liceu. 
Poate si pentru ca n-am reusit sa ajung la reunirea de 10 ani....s-o astept pe cea de 20 ? !!! Nimic nu va mai fi la fel....nimic...absolut nimic. Fiecare a mers pe drumul lui, cu norocul si ghinionul lui....

Apa

Daca cunoasteti obiceiul cu caratul apei sau diminetile, un obicei care ma despaseste din punct de vedere psihic si-mi jigneste intelectul, poate veti aprecia putin pozele.
Desi asta se face dupa un caz total neplacut, vecina noastra draga a dorit ca atunci cand ea va trece in nefiinta Alexia sa-i care diminetile/ apa. Asadar ne-am conformat si astfel copilul meu a inceput sa aiba si el in sfarsit o responsabilitate si o obligatie morala.

Dar cum in vacanta de iarna a lipsit trei zile din programul ,,apa,, , Mariuca pui de om s-a autosesizat din prima dimineata si a tinut locul cu brio surioarei mai mari.




miercuri, 22 ianuarie 2014

Dume Mara - part II


1

Alimentele preferate ale Marei sunt ouale si laptele.
Asadar dupa ce am tot spus povesti, ea imi tot canta prin casa melodia ce o canta Capra iezilor insa intr-un moment de atentie, am pus-o sa repede. Deci cantecul, pe care il stiti ea l-a inteles si reprodus astfel:

- Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti
Ca mama v-aduce OUA
....laptele a ramas intact in cantec accentuand cuvantul Tatze


2

Iulia are in burtica un bebe si eu am o broasca.
- Gata mami broasca s-a saturat, nu mai poate sa manance

3

Invatand-o pe Alex, la istorie cnezatele si voievodatele, printre Dragos si Litovoi am pronunat cuvantul Maramures:

Mara foarte nervoasa imi spune : - Eu nu sunt MaraMURES, da!!!!

Eu ma prind peste un minut abia de ce a vrut ea sa spuna. ;D


4.


Intr-o seara cand Alex nu-si facea temele, eu nu ma simteam bine, proaspat venita de la serviciu intr-o casa in care jucariile te intampinau de la usa si te conduceau in fiecare incapere, chiuveta era plina, masa la fel, paturile ravasite, haine aruncate si revin Alex imi repeta ca ea nu face nush ce exercitiu:
Nu, n-am inceput sa plang, n-am plecat afara ..cat mai departe ci am inceput sa tip (ceea ce urasc cel mai tare) ...cand termin , Mara imi spune pe un ton la fel de impunator:

- Daca nu esti cuminte, te dau afara sa dormi cu Rodo ( cainele nostru), ai inteles?!!
Fraiera eu, Rodo n-are nici jucarii, nici vase, nici masa, nici paturim nici praf, nici incaltari murdare la usa, nici teme de facut ....


5.

Mara nu vrea la gradi, nu-i place trezirea de dimineata, chiar daca acolo ii place si vine cu multe lucruri invatate acasa.
Intr-o dimineata, dupa ce Doamna a luat-o de manuta, ducand-o la copii, Mara ii spunea printre lacrimi:
- M-a lasat mama aici!!!!
apoi intoarce capul spre mine si spune:
- N-am si eu casa? de ce ma lasi aici?!!
Ce dreptate are, oare de nu stam toti cuminti acasa si ne plimbam ca idiotii pe strazi in stanga si-n dreapta ca niste ametiti




Dume Mara - partea 1

Mara e la varsta la care se joaca cu ideile si cuvintele, sper sa mai dureze o perioada caci tare sunt amuzante replicile ei.


 Tunsoarea


Pentru ca tati nu ma lasa sa tund fetele caci sunt frumoase cu parul lung, dar nici nu se ocupa cu pieptanarea scalpurilor incalcite....in graba scolii, gradinitei etc. Asadar in minivacanta de Craciun, am facut pe prostu si mi-am lasat sotul sa o pieptene pe Mara. Dupa ce a folosit de doua ori sprayul de descalcire a inceput sa o pieptene cu foarfeca, i-a dat o tunsoare foarte draguta egalizandu-i parul, inca mai jubilez gandindu-ma la reusita mea.
Dupa aceasta intamplare, a doua zi, Alex m-a pus sa-i fac opt codite impletite ca lui Connecter (sau cum s-o scrie), dupa impletirea cu pricina, o intreb si pe posomorata de Mara ce se uita cu jind la noi.

- Vrei sa-ti faca si tie mami codite?

- Nu, ca mi-a stricat tati paru' :(



Biberonul

Ma enerveaza la maxim ca e dependenta de el si il cauta noaptea prin pat, credeam ca am facut o afacere cand am scapat cu greu si urlete de suzeta...dar ...a gasit inlocuitor, biberonul cu lapte, ceai sau doar apa ...nu suporta tetinele cioc, imi arunca canuta de orice fel.
Intr-o noapte cand s-a trezit maraind, am luat buimaca biberonul si l-am umplut cu ceaiul de catina facut de cu seara, ce-i drept cam concentrat si acru, n-am pus miere pt ca era oricum noapte. In disperare l-a luat fericita, a tras de doua ori din el si trezita complet mi-a spus pe un ton cat se poate de serios:
 - Ceaiul asta nu e bun pentru un copil !!!!


La somn

Seara incerc sa le bag la somn la 9.30-10.00 dar uneori pana la 0.00 n-am liniste de hihaiala si intrebari .....Rupta de oboseala si nervoasa caci eram blocata intre ele cu lumina stinsa, fara drept de a citi macar, spun pe un ton nervos:
- Cine adoarme ultimu' e un porc!!!!
Mara linistita imi raspunde:
- Eu sunt o maimuta mami, da?!


vineri, 10 ianuarie 2014

In alta viata - Marc Levy

 O carte cel putin ametitoare. 
Inceputul cartii nu m-a atras deloc ....absolut deloc...desi am cumparat-o pentru titlu, recunosc. Dar intr- o noapte nu aveam somn si am inceput sa citesc de plictiseala si plictisitor si desi citisem mai mult de 20 de pagini nu ma atragea deloc, aproape ca vroiam sa o las....pentru mine titlul si inceputul cartii e esential. Am continuat totusi, spunandu-mi ca n-are cum sa fie totusi o carte atat de banala.


Si a inceput sa imi placa. E ideala pentru visatori :). Daca vrei sa crezi in reincarnare si in nemurirea sufletului, daca ai pierdut o persoana draga de care te simteai conectat si pe care ai vrea sa o reintalnesti tocmai ai gasit cartea ideala care sa-ti redea speranta.
Am ras si am plans si .....imi pare rau ca s-a terminat :D.
Sa va spun, sa nu va spun....cartea e plina de dragoste si intriga ce dainuste peste secole. Totul porneste de la un pictor ce se numeste Radskin. Nu va pot spune prea multe pentru ca as strica surprizele. La fiecare pagina, mai descoperi ceva, "cine" de acum e "cine" de atunci.  Totusi din punctul meu de vedere, daca stai sa socotesti anii si timpul ...niste chestii nu prea se leaga, dar na cine sunt eu sa comentez :D.

,, Avec des recherches assez appronfondies sur l'Art Russe, j'ai trouvé un peintre qui ressemble étrangement à Vladimir Radskin. Il s'agit de Oreste Kiprenski ( 1782-1836 ), peintre russe du XIXème siècle. Il a un parcours similaire à Radskin, il est allé dans les mêmes villes que Vladimir et possède un détail troublant puisqu'il n'a peint qu'une seule toile avec une femme ' Portrait d'E.S.Adoulina ' 1823, alors que Radskin a pour sa part réalisé le dernier tableau longuement recherché par Jonathan ' La Jeune Femme à la robe rouge ,,


Am  sa-mi fac totusi mila de voi si am sa copiez cateva pasaje de la inceputul interesant ci nu de la cel plictisitor :

" Exista o varsta la care memoria vizuala pe care le-o pastram parintilor nostri se opreste, ca si cum iubirea ne interzice de a-i fi vazut imbatranind" 


" Sindromul Deja- vu "

"Felul in care percepem timpul este gresit. Timpul este o dimensiune plina de particule de energie. Fiecare fiinta traverseaza aceasta dimensiune in mod diferit. TIMPUL CONTINE UNIVERSUL SI NU INVERS"

"Cei mai multi oameni se multumesc sa creada doar ceea ce vad"


 " Nu imbatranim/ murim din cauza timpului care trece ci in functie de energia pe care o consumam"    


"Se spune ca sentimentele nu mor niciodata"



De fapt cam asta e baza cartii, Sentimentul. Sentimentul care alimenteaza retrairile, cautarile si viata. Iubirea si ura stau la baza povestii in care mi-ar placea sa cred 100%. 





joi, 9 ianuarie 2014

Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit

Nu n-am innebunit ci doar, probabil din cauza varstei am devenit din ce in ce mai pasionata de telenovela Veronica- Eminescu, o poveste de dragoste care darama topurile. Doar ca timpul si PR-ul vremii ( a se citi Maiorescu + alti critici ulteriori) au daramat miturile, au murdarit femeia si au condamnat-o facand-o  responsabila de sfarsitul neplacut.

Scrisorile au fost gasite sau mai bine spus date publicitatii dupa 100 de ani, atunci cand nu au mai avut aceeasi valoare sentmintala pentru descendentele Veronicai, sau poate ca abia acum cineva s-a gandit sa-i apere drepturile.



Jur ca este prima carte pe care am citir-o din scoarta in scoarta, prima carte la care am citit Prefata ( povestea fascinanta a scrisorilor ce au stat o buna parte inchise intr-o banca din Elvetia si au fost citite abia in America) , am citit si Postfata si anul editiei, tot. Si cand am terminat de citit si cele doua sau trei scrisori ale Henrietei E. (sora poetului) am inceput sa recitesc. 
Mi-am dat seama de multe, multe lucruri ca de exemplu ca marele geniu desi mare scriitor si sclav cu ziua la ,Timpul, ,era barbat. Adica ...se cam lenevea la scris, iar cand scria era mai mult genul practic ...insa fiecare sfarsit de scrisoare iti lasa gura apa.
Am aflat ca era depresivo- maniaco- pesimist ( mai cunosc eu pe cineva :D) si ca lupta cu morile de vant incercand sa iasa din mocirla numita saracie, si cum nu a reusit sa devina nici nu s-a insurat caci n-ar fi vrut sa manance numai ,,usturoi cu jumeri" . Plus ca ,,Momotel,, venea la pachet cu doua fetite (pe care in cele din urma le-a crescut si singura foarte bine).
Am aflat cat de mult a iubit-o si mi-am dat seama ca ...casatoria distruge iubirea. Pai...inainte sa sariti la gatul meu va rog doar sa va imaginati : daca ei doi s-ar fi casatorit si abia si-ar fi dus traiul, el venind tarziu,obosit ea facand mancare, punand masa strangand masa, dand cu matura, spalandu-se probabil in acelasi lighean si chiar schimband mirosul in camera dupa vreo ciorba de fasole sau dupa ce se descaltau...... obositi si plictisiti , epuizati......
Am avut norocul sa traiesc la buza dintre doua secole si poate ca din cauza asta am  trait fericirea scrisorilor de dragoste, parfumate.
Sotul meu scria atat de frumos in urma cu multi ani si stiam atatea despre el, despre sentimentele si trairile lui; acum ne rezumam la ,, mai ia o paine,, , " am luat/dus copilul la gradi/scoala" , "mancam?, ce?, cine spala vasele" " Noapte buna", a da uneori ne scriem ...mai mult eu lui .... lista de cumparaturi ..iar el o citeste :D.

Daca vreti sa cititi ceva, va recomand carte cu caldura...in mare parte sunt scrisorile lui catre ea...pline de iubire, dragoste, gelozie, autocompatimiri si lamentari . 

Inainte de toate ar trebui sa mai stiti ca V. se casatorise pe la 15-16 ani cu unul de 40, povestea de dragoste incepe dupa moartea sotului ei cand ea avea aprox 25 de ani si doi copii. E. incearca sa o ajute cu o ,,suplica,, adica o cerere prin care sa asigure o pensie copilelor ei ....surpriza...nu reuseste in toti acesti ani de zile. Ar mai trebui sa tineti cont si de faptul ca totul se intampla secolul trecut cand femeia nu era egala cu barbatul ci mai mult un ornament, iar V. nu era doar un ornament, ea a cutezat sa gandeasca si sa socializeze in plus se si compromite aparand la bratul lui M. E. prin Bucuresti.

Cam atat...sper ca am spus suficient ca sa inchideti tv-ul cu porcarii si publicitati si sa deschideti cartea ca sa va umpleti sufletul.

Recycle