Cheile
Cheile
de Tudor Arghezi
repovestire
Erau odată, nu foarte departe de zilele noastre, doi copii, o fetiţă căreia i se zicea Miţu şi un băieţel, căruia i se zicea Baruţu (dar nu ştim ce nume aveau în realitate), care, crescând puţin mai mari, s-au supărat pe adulţi (adică pe mama lor, căreia îi ziceau măicuţa, pe tatăl lor, căruia îi ziceau tătuţu, pe unchiul Sesis - colonelul şi pe mătuşa Tătana), pentru că ţin prea multe secrete faţă de copii...
Şi anume, în casă aveau multe dulapuri cu chei, toate încuiate. Iar în dulap, alte cutii, tot cu chei, tot încuiate; şi în cutii, alte cutii mai mici, de asemenea, încuiate... Ce poate fi în dulapuri, încât Miţu şi Baruţu n-au voie să vadă? Și aşa de tare s-au supărat cei doi copii, cărora li se părea inutilă existenţa dulapurilor, din moment ce există odăile..., încât, într-o zi, când au surprins un dulap întredeschis, repede au cotrobăit în el.
Mare dezamăgire: dulapul era plin cu umeraşe şi haine..., cu ce altceva? Ca să fie convinşi că nu există o altă comoară ascunsă, copiii s-au suit şi cu scaunul, să caute printre cutii..., numai că buf! dulapul s-a răsturnat peste ei, cu tot cu haine şi cutii... Din fericire, copiii nu au păţit nimic grav, nimerind în intrândurile dulapului, doar vânătăi şi semne de bună purtare...
Dar părinţii şi unchii au hotărât că trebuie pedepsiţi aspru, ca să nu mai facă altădată ceva periculos. Copiii erau înfricoşaţi de pedeapsa care urma, dar şi supăraţi că adulţii doar îţi spun că nu e voie ceva, iar când ei nu te văd, oricum te vede Dumnezeu - şi atunci când mai eşti liber?
După ce s-au vindecat de la loviturile cutiilor căzute, Miţu şi Baruţu au fost invitaţi la judecată... Unchiul Sesis s-a îmbrăcat în uniforma de colonel, ca să fie mai impunător. Adulţii nu îi priveau în ochi pe copii (ca să nu izbucnească în râs) şi au făcut totul ca atmosfera să fie cât mai oficială. Primul chemat la judecată a fost Baruţu. El s-a bâlbâit, nu mai ştia nici măcar cum îl cheamă şi câţi ani are - a răspuns că „e bătrân"... Imediat a fost scos din „sala de judecată", pentru ca adulţii să aibă timp de râs pe îndelete...
Sentinţa: cheile dulapurilor şi ale întregii case au fost date pe mâna copiilor, ca ei să aibă grijă de toate; tot ei să facă mâncare, să pună masa şi să câştige bani, urmând ca adulţii să demisioneze de la servicii şi să se dea în leagăn... Uimiţi, copiii au luat cheile..., dar nu au reuşit să potrivească niciuna, la niciun dulap..., erau vreo sută de chei - şi ei nu au ştiut să le folosească... După mai multe încercări zadarnice, copiii au înapoiat cheile adulţilor şi s-au resemnat: nu erau în stare să fie mari, mai aveau de crescut..., de aşteptat până să le crească mustăţi şi până să poarte rochie ca măicuța...
Mi-a plăcut ce îşi imaginau copiii despre cei mari - că îi ţin special mici, să nu crească, şi neştiutori... În realitate, copiii le află pe toate, dar pe măsură ce cresc...
de Tudor Arghezi
repovestire
Erau odată, nu foarte departe de zilele noastre, doi copii, o fetiţă căreia i se zicea Miţu şi un băieţel, căruia i se zicea Baruţu (dar nu ştim ce nume aveau în realitate), care, crescând puţin mai mari, s-au supărat pe adulţi (adică pe mama lor, căreia îi ziceau măicuţa, pe tatăl lor, căruia îi ziceau tătuţu, pe unchiul Sesis - colonelul şi pe mătuşa Tătana), pentru că ţin prea multe secrete faţă de copii...
Şi anume, în casă aveau multe dulapuri cu chei, toate încuiate. Iar în dulap, alte cutii, tot cu chei, tot încuiate; şi în cutii, alte cutii mai mici, de asemenea, încuiate... Ce poate fi în dulapuri, încât Miţu şi Baruţu n-au voie să vadă? Și aşa de tare s-au supărat cei doi copii, cărora li se părea inutilă existenţa dulapurilor, din moment ce există odăile..., încât, într-o zi, când au surprins un dulap întredeschis, repede au cotrobăit în el.
Mare dezamăgire: dulapul era plin cu umeraşe şi haine..., cu ce altceva? Ca să fie convinşi că nu există o altă comoară ascunsă, copiii s-au suit şi cu scaunul, să caute printre cutii..., numai că buf! dulapul s-a răsturnat peste ei, cu tot cu haine şi cutii... Din fericire, copiii nu au păţit nimic grav, nimerind în intrândurile dulapului, doar vânătăi şi semne de bună purtare...
Dar părinţii şi unchii au hotărât că trebuie pedepsiţi aspru, ca să nu mai facă altădată ceva periculos. Copiii erau înfricoşaţi de pedeapsa care urma, dar şi supăraţi că adulţii doar îţi spun că nu e voie ceva, iar când ei nu te văd, oricum te vede Dumnezeu - şi atunci când mai eşti liber?
După ce s-au vindecat de la loviturile cutiilor căzute, Miţu şi Baruţu au fost invitaţi la judecată... Unchiul Sesis s-a îmbrăcat în uniforma de colonel, ca să fie mai impunător. Adulţii nu îi priveau în ochi pe copii (ca să nu izbucnească în râs) şi au făcut totul ca atmosfera să fie cât mai oficială. Primul chemat la judecată a fost Baruţu. El s-a bâlbâit, nu mai ştia nici măcar cum îl cheamă şi câţi ani are - a răspuns că „e bătrân"... Imediat a fost scos din „sala de judecată", pentru ca adulţii să aibă timp de râs pe îndelete...
Sentinţa: cheile dulapurilor şi ale întregii case au fost date pe mâna copiilor, ca ei să aibă grijă de toate; tot ei să facă mâncare, să pună masa şi să câştige bani, urmând ca adulţii să demisioneze de la servicii şi să se dea în leagăn... Uimiţi, copiii au luat cheile..., dar nu au reuşit să potrivească niciuna, la niciun dulap..., erau vreo sută de chei - şi ei nu au ştiut să le folosească... După mai multe încercări zadarnice, copiii au înapoiat cheile adulţilor şi s-au resemnat: nu erau în stare să fie mari, mai aveau de crescut..., de aşteptat până să le crească mustăţi şi până să poarte rochie ca măicuța...
Mi-a plăcut ce îşi imaginau copiii despre cei mari - că îi ţin special mici, să nu crească, şi neştiutori... În realitate, copiii le află pe toate, dar pe măsură ce cresc...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comment or no comment?