marți, 27 septembrie 2011

Fetele lu mama :P - doar poze




























Prima zi la mall




Prima zi la mall pentru Mara...shoppingul (desi subtire) a cam plictisit-o pe pitica si la un moment dat chiar a adormit ...in la partea Mac a fost foarte atenta .....cel putin asa nemai scoate si pe noi Alex la malll cu Mac-ul, in curand ne vor scoate amandoua...Nu va speriati ...in cele mai optimiste cazuri maregem o data pe luna la Mac ...de obicei ..cam de 6 ori pe an :D.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Cele patru piersici

Cele patru piersici ( autor necunoscut )


Un ţăran avea patru fii. Odată, el se gandi să-i incerce pe fiii săi. Aşa că, într-o dimineaţă, i-a chemat la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică frumoasă. Omul a plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. apoi m-am gândit că ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de pom, aşa că, am luat sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Eu am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...
- Şi apoi ?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că „lăcomia strică omenia”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea ?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica ?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o ?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om bun şi asta e tot ce contează.

PLICUL

Plicul ( Cartea cu jucarii ), de T. Arghezi


Baruţu vrea un plic.
- Nu-ţi mai dau plicuri, că le strici, îi răspunde Tătuţu, şi mă costă unul cincizeci de bani.
- Vreau să chiu la Braşov...
- Tot scrii şi nu mai înveţi să scrii. De un an, de când "chii", au mai ieşit opt romancieri şi zece poeţi. Te rog, Baruţule, fii serios. Şi să nu-mi mai zmângăleşti plicurile, că mă supăr.
Pauză.
- Dă-mi un plic, că nu mai chiu.
-Dacă nu scrii, de ce-ţi mai trebuie plic? Acum nu e timp de plicuri. Du-te de te culcă: mi-ai făgăduit că ai să dormi două ceasuri, în toate zilele, după masă, ca si te duc la cinematograf. Ţine-te de cuvânt.
- Mă cunc cu el! zice Baruţu.
- Cu cine cu el?
- Cu plicul.
- Şi mi-l dai înapoi nemâzgălit şi curat?
- Îl pui su'pernă.
- Bine, uite un plic. Să dea naiba să mi-l mototoleşti! Miţu a prins de veste că fratele ei a căpătat un plic.
- I-ai dat lui Baruţu un plic, zice Miţu.
- De unde ştii?
- L-am văzut.
- Şi dumneata ce vrei acum?
- Să-mi dai şi mie ceva...
- N-am nimic de dat.
- Să-mi dai ochelarii, să mă culc cu ei.
- Cum să-ţi dau ochelarii? Trebuie să citesc. Dacă-ţi dau ochelarii nu mai pot să fac nimic.
Miţu ştia că nu i se pot lăsa ochelarii. Repede: Atunci... dă-mi ceasul.
- Ai să-i spargi geamul. L-ai mai spart.
- Eram mică. Acum sunt... frumoasă.
- Şi când erai mică erai frumoasă, şi tot ai spart geamul. Dar ce vrei să faci cu ceasul?
- Îl pui la gât. Mă uit cât o să dorm...
- Lasă, când o să cunoşti numerele de pe ceasornic, îţi cumpăr unul de mână.
- Ştiu, zice Miţu: acu e douăsprezece.
- Ai pus deştiul pe patru.
- Patru nu-i douăsprezece? întreabă Miţuca.
- Ai dreptate, Miţule. Totuna e. Ţine ceasul. Stai să ţi-l pui la gât.
Aproape două ore reglementare au trecut. Tătuţu uitase, furat în povestirile unei cărţi cu poze, pe care o ascunde de copiii lui, lacom să mănânce singur din dulceţurile scrise. Baruţu căsca gutural, cu un mare accent de lene în vocea căscatului, scos dintr-un mare gâtlej. În privinţa lui, Tătuţu e fără grijă. Baruţu o să doarmă mult şi, o să-l răzbune pe el. O să ceară toată viaţa să-l dezbrace şi să-l îmbrace, să-l culce şi să-l scoale cineva, şi cum e băiat frumos, şi cum Tătuţu are un singur băiat, iar tătuţii ceilalţi au fete multe, Baruţu o să fie fericit.
A bătut de 6.
Bună dimineaţa, purcei!
 MIŢU (înapoind ceasornicul):
- Nu ştiu ce are, Tătuţule, că se învârteşte mereu.
 TĂTUŢU (tehnic):
- I-ai rupt, desigur, arcul.
MIŢU:
- Nu s-a rupt nimic.
BARUŢU (restituind plicul în perfectă stare):
- Poftim!
TĂTUŢU:
- Bravo, Baruţule!
BARUŢU:
- L-am şi lipit.

Cheile

Cheile
de Tudor Arghezi
 
repovestire
 

    Erau odată, nu foarte departe de zilele noastre, doi copii, o fetiţă căreia i se zicea Miţu şi un băieţel, căruia i se zicea Baruţu (dar nu ştim ce nume aveau în realitate), care, crescând puţin mai mari, s-au supărat pe adulţi (adică pe mama lor, căreia îi ziceau măicuţa, pe tatăl lor, căruia îi ziceau tătuţu, pe unchiul Sesis - colonelul şi pe mătuşa Tătana), pentru că ţin prea multe secrete faţă de copii...

 
Şi anume, în casă aveau multe dulapuri cu chei, toate încuiate. Iar în dulap, alte cutii, tot cu chei, tot încuiate; şi în cutii, alte cutii mai mici, de asemenea, încuiate... Ce poate fi în dulapuri, încât Miţu şi Baruţu n-au voie să vadă? Și aşa de tare s-au supărat cei doi copii, cărora li se părea inutilă existenţa dulapurilor, din moment ce există odăile..., încât, într-o zi, când au surprins un dulap întredeschis, repede au cotrobăit în el.
 
Mare dezamăgire: dulapul era plin cu umeraşe şi haine..., cu ce altceva? Ca să fie convinşi că nu există o altă comoară ascunsă, copiii s-au suit şi cu scaunul, să caute printre cutii..., numai că buf! dulapul s-a răsturnat peste ei, cu tot cu haine şi cutii... Din fericire, copiii nu au păţit nimic grav, nimerind în intrândurile dulapului, doar vânătăi şi semne de bună purtare...
 
Dar părinţii şi unchii au hotărât că trebuie pedepsiţi aspru, ca să nu mai facă altădată ceva periculos. Copiii erau înfricoşaţi de pedeapsa care urma, dar şi supăraţi că adulţii doar îţi spun că nu e voie ceva, iar când ei nu te văd, oricum te vede Dumnezeu - şi atunci când mai eşti liber?
 
După ce s-au vindecat de la loviturile cutiilor căzute, Miţu şi Baruţu au fost invitaţi la judecată... Unchiul Sesis s-a îmbrăcat în uniforma de colonel, ca să fie mai impunător. Adulţii nu îi priveau în ochi pe copii (ca să nu izbucnească în râs) şi au făcut totul ca atmosfera să fie cât mai oficială. Primul chemat la judecată a fost Baruţu. El s-a bâlbâit, nu mai ştia nici măcar cum îl cheamă şi câţi ani are - a răspuns că „e bătrân"... Imediat a fost scos din „sala de judecată", pentru ca adulţii să aibă timp de râs pe îndelete...
 
Sentinţa: cheile dulapurilor şi ale întregii case au fost date pe mâna copiilor, ca ei să aibă grijă de toate; tot ei să facă mâncare, să pună masa şi să câştige bani, urmând ca adulţii să demisioneze de la servicii şi să se dea în leagăn... Uimiţi, copiii au luat cheile..., dar nu au reuşit să potrivească niciuna, la niciun dulap..., erau vreo sută de chei - şi ei nu au ştiut să le folosească... După mai multe încercări zadarnice, copiii au înapoiat cheile adulţilor şi s-au resemnat: nu erau în stare să fie mari, mai aveau de crescut..., de aşteptat până să le crească mustăţi şi până să poarte rochie ca măicuța...
 
Mi-a plăcut ce îşi imaginau copiii despre cei mari - că îi ţin special mici, să nu crească, şi neştiutori... În realitate, copiii le află pe toate, dar pe măsură ce cresc...

Balerina, zambila si altele











vineri, 23 septembrie 2011

Nu pot :((

Nu pot sa recunosc realitatea, nu pot sa accept ceva ce nu vreau ...mi-e greu si poate ca ar trebui sa ma opresc...urasc mila si nu o accept ..mi-e greu si totusi cred ca ar trebui sa vorbesc macar cu mine despre asta.
Mi-e peste puteri sa accept ca Alex, propriul meu copil, bebelusul gingas si dulce, copilul meu drag e altfel..mi-e greu si in lupta mea spre normal am impresia ca o fortez peste puterile ei ..dar ce sa fac ..oare e timpul sa accept? sa ma opresc? nu stiu ....Fiecare zi e o provocare, fiecare zi e o lupta si doar unele zile imi aduc bucurie...mi-e greu dar ar fi timpul sa ma obisnuiesc cu gandul .... Au fost momente in care nu mi-a pasat de nimic...am fost fericita doar ca respira,, apoi am fost fericita ca merge; am trecut prin iad si orice zambet imi parea a fi raiul. Am trecut peste fiecare diagnostic si am luptat pe toate fronturile...inima e acum ok, picioarele in recuperare dar stangul deja s-a format stramb...insa deficitul de atentie, lipsa de concentrare, dislalia, incoerenta gandirii si a vorbirii, HQ-ul scazut desi muncim de ani de zile cu ele se pare ca suntem aproape de a ne declara invinsi....Desi nu mai pot si abia mai rezit la teancul de teme si explicaea fiecarui cuvintel..la orele petrecute pentru a scrie maxim doua randuri si alea in ultimul hal ..imi dau seama ca desi eu mai pot ...ea nu mai poate...merita oare sa o fortez??? Imi aduc aminte ca dupa CT cand am aflat de hidrocefalie..am plans aproape 2 saptamani in continuuu s...iar eu nu plang...in 31 de ai am plans maxim de 3 ori ....si-mi aduc aminte ca atunci in rugaciunile mele disperate imi doream doar sa fie langa mine ..nu conteaza cum..sa o am si atat ...e bucata din sufletul meu si ma doare ca in lupta asta spre normal ma trezesc tipand si fortand nota la maxim....ma doare cand ea spune ,, nu mai pot,, iar eu spun,,inca un pic te rog,,..mai avem doua exercitii la romana si tema la mate.....si ea continua sa-mi spuna ca s-a saturat iar eu ma continui sa ma gandesc la solutii pacalitoare sa o fac sa mai scrie un pic...oare e in van??? Da, in ultimii ani a evoluat..dar orice copil evolueaza o data cu varsta.Oare nu ma mint singura? Ma amagesc si refuz cu incapatanare sa accept ....oare lupta asta in care m-am prins cu dintii asemeni unui leu in carnea de antilopa stiind ca trebuie sa o duca puilor, se va sfarsi? si daca da....cum? oare lupta asta o ajuta sau face mai rau? nu stiu dar am facut primul pas spre acceptare scriind aici o parte din suferinta sufletului meu...si totusi stiu ca intr-o zi va putea fi independenta , se va putea descurca singura..cat de cat ...ma doare cand oamenii vorbesc pe la spate, ma doare cand copii rad, ma doare cand altcineva imi spune ca ,,da, dar ea are probleme,, ma doare cand aud ca nu face fata la scoala..ma dor multe ..ca niste cutite infipte in inima si rasucite cu fiecare ocazie..dar nu oamenii sunt de vina, ei nu stiu cum e..nici eu n-as fi stiut daca n-as fi fost implicata direct, si mie mi-ar fi fost usor sa vorbesc...eu sunt de vina ca nu accept ...si ma aflu de ani buni de zile in starea asta de negare .....dar Negarea e primul pas? nu stiu care va fi al doilea...acceptarea ? gasirea unor alte solutii? In lupta asta complicata uit ca trebuie sa ne bucuram de fiecare zi senina, de fiecare floare imbobocita, de fiecare frunza cazuta, de fiecare firimitura pe covor...alerg prea repede ca sa mai simt gustul si partea frumoasa a vietii..aici ma opresc..ajunge pentru azi ..ajunge ..am obosit :(((((((((((((((((((((((((((((

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Prima zi de scoala

Scoala a inceput mai devreme anul asta ..in goana dupa invatatura ..invatamantul romanesc a obosit si a decedat desi unii vor sa-l resusciteze chiar daca e aproape ingropat. Nu se mai face scoala, nu mai intereseaza pe nimeni scoala, profesorii si invatatorii au uitat sa predea si se plang permanent de salarii ca si cum ar trai intr-o tara cu un nivel de trai ridicat si ..ca si cum cineva le-ar pune pistolul la tampla si i-ar obliga sa predea ..niciunul n-a incercat reprofilarea, niciunul nu stie cum e sa lucrezi intr-o companie si sa stai peste program fara sa fi platit, niciunul nu stie cum e sa ai un patron turc sau cum  ar fi ca de 8 martie sa nu primeasca nicio floare..totusi se vaita ca si cum ar fi pe moarte.
Prima zi de scoala a fost o dezamagire totala...la trei clase care au trecut din a 1a in a 2a s-au schimbat invataoarele , la clasa lui Alex nu s-a gasit inca invatatoare asa ca in prima saptamana au stat cu o invatatoare de ocazie. Directoarea a facut sedinta ...si -a exprimat cererile iar cand a fost intrebata ce si cum ne-a amagit ca pe niste copii. Parsivitatea invataoarei de anul trecut a intrecut orice limite, la ultima sedinta ne asigura ca va duce copii pana in clasa a 4a si ca se ocupa de ei ...acum i-a lasat si o doare in MSDos de faptul ca acei copii se obisnuisera cu ea...ne mintea probabil doar pentru a-si asigura cadoul de sfarsit de an. Invatatoarea de ocazie a dat verdictul ,, Copii sunt varza, nu stiu nimic,, asa cum se intampla adesea cand vine un alt expert in ceva. La fel se intampla si cu doctorii daca te duci la mai multi, intoteauna X-ulescul n-a operat bine pentreu ca eu as fi facut treaba buna.......Astfel a trecut saptamana..in timp ce alte clase si-au procurat teancul de caiete tip si culegeri noi nu stim nimic...suntem in aer. ....
Miercuri la careu clasa a 2a C era singura ...toti copii au urcat condusi de invatatoare, doar a 2a C a urcat condusa de instinct ...iar cand am vrut sa-l intreb pe dl director ceva ...adica imi mai aduc zilele astea copilul la scoala sau nu ..acesta a tipat ca e ocupat. Halal scoala, halal sistem, halal invatamant pana si ministrul are nume de Funeralii iar cum mi-a spus si Vera ;; PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE,, iar pestele asta are prea multe capete
:((








Pantofiorii cu/fara fundita

La inceput de scoala am luat pantofiori micutei printese; cu fundite..dupa a doua zi de scoala a cazut prima fundita; in a doua saptamana a ...